Raport curent
10.12.2009
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Mediaş informează pe toţi cei interesaţi că în şedinţa din data de 9.12.2009, Guvernul României a avizat proiectul de lege privind ratificarea Acordului Interguvernamental încheiat la Ankara în 13 iulie 2009 intre România, Austria, Bulgaria, Ungaria, si Turcia pentru realizarea gazoductului Nabucco şi trimiterea acestui proiect de lege pentru dezbatere în regim de urgenţă, Parlamentului României.
Transgaz SA Mediaş este compania care reprezintă România în Proiectul Nabucco şi care alături de companiile OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania) deţine în mod egal cu acestea o cotă de participaţie de 16,67% din capitalul social al companiei Nabucco Gas Pipeline International. Gazoductul Nabucco ce urmează să transporte gaze naturale din regiunea Mării Caspice si Orientului Mijlociu către Europa Centrală, va avea o lungime totală de 3300 km şi va tranzita cinci ţări: Turcia, Bulgaria, România, Ungaria si Austria.
... vezi tot raportul
Raport curent
16.11.2009
In conformitate cu prevederile legislatiei privind obligatiile de raportare ale emitentilor de valori mobiliare catre institutiile pietei de capital, SNTGN TRANSGAZ SA informeaza pe toti cei interersati ca in data de 16 noiembrie 2009 a avut loc sedinta Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor companiei, astfel cum a fost convocata. ...
Raport curent
06.10.2009
Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 14/05 octombrie 2009, art. 3 se aproba incepand cu data de 5 octombrie 2009 eliberarea din funcţie a Directorului General al SNTGN Transgaz SA Mediaş, in persoana domnului Rusu loan si numirea in funcţia de Director General al SNTGN Transgaz SA Mediaş a domnului Muntean Florin Nicolae, in conformitate cu prevederile art. 20 pct. 1 lit.d) din Actul Constitutiv al SNTGN Transgaz SA actualizat si in baza Ordinului Ministrului Economiei nr. 1742/05.10.2009.
Operaţiunile de predare-primire a activităţii si a actelor societăţii naţionale se vor efectua pe baza de proces verbal in termen de 10 zile de la data prezentei hotărâri.
Contractul de Mandat al domnului Rusu loan incheiat la data de 28 decembrie 2007, inceteaza in baza prevederilor art.11 lit. d), cu respectarea prevederilor art.4 lit.B, pct. 8, incepand cu data de 5 octombrie 2009.
... vezi tot raportul
Raport curent
28.09.2009
Referitor la articolul "Petrom se pregăteşte de export. Trasgaz confirmă", apărut în Ziarul Financiar din data de 24.09.2009, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA doreşte să precizeze că nu poate confirma sau infirma intenţiile de business ale altor companii, oricare ar fi acestea. In ceea ce priveşte compania SNTGN Transgaz SA, aceasta nu face decât să îşi urmărească obiectivele de dezvoltare pe termen mediu si lung, cu respectarea normelor legale si de reglementare. In această ordine de idei, o eventuală funcţionare bi-direcţională a conductei Szeged-Arad a fost convenită cu transportatorul ungar ca parte a planurilor proprii de dezvoltare ale celor două societăţi şi în nici un caz nu a fost determinată de proiectele uneia sau alteia dintre companiile producătoare. In considerarea celor prezentate, apreciem ca informaţia apăruta in ziarul menţionat trebuie inteleasa in contextul celor menţionate in acest raport.
... vezi tot raportul
Raport curent
15.09.2009
SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi, că în conformitate cu calendarul de comunicare financiară cu BVB, în data de 9 septembrie 2009 s-a desfăşurat la sediul societăţii ultima întâlnire din acest an, dintre reprezentanţii managementului companiei şi analiştii financiari de la importante instituţii de servicii financiare şi bancare. Agenda de lucru a întâlnirii a cuprins pe baza Raportului semestrial publicat de companie, analiza rezultatelor financiare ale SNTGN TRANSGAZ SA pentru semestrul I 2009.
Raport curent
01.09.2009
SNTGN Transgaz SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi că în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.599/31.08.2009, a fost publicat Ordinul ANRE nr.76/27.08.2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pentru perioada 01.09.2009 - 30.06.2010. Tarifele s-au stabilit pe baza venitului total aferent anului 3 al celei de a doua perioade de reglementare, în valoare de 1.223.863,33 mii lei, fiind în creştere faţă de anul 2 al perioadei de reglementare cu cca.10%. Conform metodologiei de stabilire a tarifelor de transport, aprobată prin Decizia ANRE nr.1078/2003, veniturile nerealizate prin intrarea în vigoare a noilor tarife cu o întârziere de 2 luni, se vor recupera în anul următor al perioadei de reglementare.
... vezi tot raportul
Raport curent
07.08.2009
SNTGN Transgaz SA Mediaş aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi Raportul pentru semestrul I 2009, care cuprinde:
- Declaraţia conducerii privind întocmirea situaţiilor financiare încheiate ia 30.06,2009; * Referat privind aprobarea raportului semestrial;
- Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la 30.06.2009; - Contul de profit şi pierdere la data de 30.06.2009;
- Date informative la 30.06.2009;
- Raport semestrial pentru activitatea economico-financiară a SNTGN Transgaz SA, la 30.06.2009;
- Note la situaţiile financiare individuale pentru perioada încheiată Ia 30.06.2009;
Situaţiile financiare cuprinse în Raportul pentru semestrul 12009 sunt neauditate.
Raport curent
30.07.2009
În conformitate cu obligaţiile de raportare către instituţiile pieţei de capital, SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş, aduce la cunoştinţa opiniei publice că în data de 8 septembrie 2009 convoacă Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară a Acţionarilor companiei. Ordinea de zi a şedinţelor este prezentată în convocatorul ataşat.
Documente ataşate:
Raport curent
26.06.2009
Se aduce la cunostinta persoanelor interesate ca ANRE, prin Ordinul nr. 66/16.06.2009, privind prelungirea duratei de valabilitate a Ordinului presedintelui ANRE nr.72/2008 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale realizat de SNTGN Transgaz SA Medias, a prelungit valabilitatea tarifelor de transport actuale pana la data de 30 iunie 2010.
... vezi tot raportul
Raport curent
28.04.2009
Adunarea Generala Ordinara a Acţionarilor SNTGN Transgaz SA Mediaş, din data de 28 aprilie 2009 s-a desfăşurat in conformitate cu prevederile legale si cu respectarea condiţiilor din convocator. La primul punct al ordinei de zi a! şedinţei AGOA au fost aleşi în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie al SNTGN Transgaz SA, persoanele nominalizate în Ordinul Ministrului Economiei nr. 576/24.03.2009, ca urmare a încetării mandatelor de administratori ale persoanelor numite prin Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 3117/30.03.2005, cu completările ulterioare. La punctul 2 al aceleiaşi şedinţe AGOA, a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNTGN TRANSGAZ SA, domnul Schmidt Victor Alexandru.
... vezi tot raportul
Raport curent
28.04.2009
In conformitate cu obligape de raportare către instituţiile pieţei de capital prevăzute în legislaţia specifică, SNTGN TRANSGAZ SA informează persoanele interesate asupra faptului că SC FONDUL PROPRIETATEA SA BUCUREŞTI a formulat cerere de chemare în judecată împotriva TRANSGAZ, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9,63 milioane lei, sumă ce reprezintă valoarea dividendelor aferente anului 2005 şi a sumei de 2,32 milioane lei reprezentând dobânda legală comercială aferentă dividendelor neachitate, calculate până la data de 23.03.2009. De asemenea se solicită şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea cauzei.
SC FONDUL PROPRIETATEA SA , în temeiul art.7201 Cod de procedură civilă, a formulat convocarea la conciliere directă care s-a finalizat prin încheierea unui proces verbal semnat de ambele părţi şi în care au fost consemnate punctele de vedere ale fiecărei părţi. Apărările ce se vor face în prezenta cauză la fel ca şi susţinerile din faza de conciliere directă sunt în sensul că aceste sume nu sunt datorate, deoarece Fondul Proprietatea a devenit acţionar al Transgaz cu drepturile prevăzute de Legea nr. 31/1990, ulterior Hotărârii AGA nr. 3/2006, iar distribuirea dividendelor aferente anului 2005 către acţionarii societăţi s-a făcut în baza Hotărârii AGA din data de 18.05.2006, dată la care în registrul acţionarilor SNTGN TRANSGAZ SA era înscris un singur acţionar, respectiv Ministerul Economiei şi Comerţului -OPSPI, căruia î-au fost virate sumele reprezentând dividende aferente anului 2005.
... vezi tot raportul
Raport curent
27.04.2009
SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi că datorită neîndeplinirii condiţiilor de cvorum prevăzute în Actul Constitutiv al societăţii, actualizat la data de 30.01.2009, Adunăriile Generale Ordinară şi Extraordinară ale acţionarilor Transgaz nu s-au putut desfăşura în data de 27.04.2009, la orele 10 şi respectiv 11, astfel cum au fost convocate şi aduse la cunoştinţa publicului în data de 26 martie 2009, urmând ca ele să se desfăşoare, mâine, 28.04.2009, în condiţiile prevăzute în convocator.
Documente atasate:
Raport curent
24.03.2009
In conformitate cu obligatiile de raportare catre institutiile pietei de capital asumate prin calendarul de comunicare financiara cu Bursa de Valori Bucuresti, SNTGN TRANSGAZ SA Medias, aduce la cunostinta persoanelor interesate urmatoarele: ...
... vezi tot raportul
Raport curent
23.02.2009
In perioada 18-19 februarie 2009, conducerea SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş s-a deplasat în Bulgaria, la Sofia pentru a discuta cu oficialii bulgari ai companiei BULGARTRANSGAZ EAD posibilitatea construirii conductei de interconectare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale din România cu sistemul naţional de transport gaze naturale din Bulgaria, pe ruta Giurgiu-Russe.
... vezi tot raportul
Raport curent
17.02.2009
În conformitate cu datele din calendarul de comunicare financiară cu BVB şi respectând prevederile legislatiei specifice pieţei de capital în materie de raportări către instituţiile pieţei de capital şi acţionari, SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi situaţiile financiare anuale individuale, preliminare pentru anul 2008, întocmite în conformitate cu standardele naţionale de contabilitate (RAS).
... vezi tot raportul
Raport curent
05.02.2009
In data de 11.12.2008 a fost incheiata procedura de alocare de actiuni la SNTGN Transgaz SA , in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata si ca in urma derularii procedurii de notificare au fost acordate un numar de 299 de adeverinte de actionar la Transgaz, reprezentand un numar de 176.923 actiuni. Ca urmare, cota de participatie actuala detinuta de Ministerul Economiei si Finantelor in structura actionariatului de la Transgaz a scazut sub pragul de 75% din totalul drepturilor de vot la 73,51960%, respectiv 8656083 actiuni, conform datelor comunicate de catre Depozitarul Central SA Bucuresti prin adresa nr. 1273/16.01.2009.
... vezi tot raportul
Raport curent
26.01.2009
SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş a organizat în data de 23 ianuarie 2009, în parteneriat cu Bursa de Valori Bucureşti evenimentul "Transgaz - Primul an la Bursa de Valori Bucureşti", eveniment ce a marcat aniversarea primului an de la admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de BVB, a acţiunilor Transgaz.
... vezi tot raportul
Raport curent
13.01.2009
SNTGN TRANSGAZ SA Medaş aduce la cunoştinţa celor interesaţi că potrivit recentei analize efectuate de specialiştii de la Agenţia de rating şi evaluare financiară Standard & Poor"s Ratings Service "ratingurile de creditare corporativă ale companiei acordate în funcţie de ratingul de ţară (pentru împrumuturile în moneda străină BB+/negativ/B iar pentru împrumuturile în moneda naţională BBB-/negativ/A3) nu sunt afectate de actuala întrerupere a livrărilor de gaze naturale ruseşti către Ucraina".