Știri

Între

Directorul general al TRANSGAZ, d-l loan Rusu, gazda acestui important eveniment, a subliniat rolul pe care compania naţională de transport gaze naturale TRANSGAZ îl are atât în România cât şi în Europa, accentuând şi cu acest prilej obiectivele strategice şi de investiţii propuse de companie pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului naţional de transport gaze naturale şi alinierea acestuia la standardele internaţionale. 
Cu prilejul acestui eveniment şi în prezenţa atât a participanţilor cât şi a reprezenanţilor mass-media, în încheierea cuvântului său, d-l loan Rusu a prezentat în premieră, noua identitate vizuală a TRANSGAZ.

GIE Annual Conference 2008, 23 - 24 octombrie 2008

-Conferinţă sponsorizată de SNTGN Transgaz SA, jucător cheie în industria gazului românesc- 

La prima sa ediţie în România, „GIE Annual Conference 2008”, va reuni reprezentanţi oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Autorităţilor de Reglementare, precum şi ai Organizaţiilor Internaţionale şi ai Industriei de Gaze. Evenimentul este organizat în parteneriat cu SNTGN Transgaz SA şi se va desfăşura în perioada 23-24 octombrie la Hotel Radisson din Bucureşti.

La invitaţia d-lui Constantin Grigore, ambasadorul României în Rusia, directorii generali ai companiilor S.N.G.N ROMGAZ SA şi S.N.T.G.N TRANSGAZ SA, d-l Francisc Toth şi d-l Ioan Rusu, au participat în data de 16 octombrie 2008, la Moscova, la o întâlnire cu conducerea companiei OAO Gazprom Moscova reprezentată de d-l.Alexei Miller-presedinte si d-l Alexander Medvedev- director general al OOO Gazpromexport. Subiectele discutate în cadrul acestei întâlniri le-au constituit importul de gaze naturale în România pe relaţie directă cu compania rusă, inmagazinarea subterană a gazelor naturale în România şi extinderea colaborării în domeniul tranzitului gazelor naturale ruseşti pe teritoriul României, fără a se face vreo menţiune expresă la un proiect anume sau la vreo modalitate de dezvoltare a relaţiilor în acest sens.

SNTGN TRANSGAZ SA informează pe toţi cei interesaţi că în data de 7 octombrie 2008 a avut loc la sala Traube din Mediaş, P-ţa Regele Ferdinand I nr.16, Adunarea Generală Ordinară şi Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor companiei. Ordinea de zi a şedinţelor a fost cea publicată prin convocator, iar hotărârile aprobate sunt ataşate prezentului raport curent.

Documente atasate:

Acordul dintre companiile regionale de top din domeniul transportului de gaze naturale privind continuarea eforturilor pentru noua reţea de conducte de gaze naturale.

În data de 26 septembrie 2008 a avut loc la Budapesta, cea de-a doua masă rotundă la nivel executiv a Operatorilor Sistemelor de Transport privind conceptul NETS,unde TRANSGAZ Mediaş a semnat alături de companiile FGSZ Natural Gas Transmission Ltd din Ungaria, PLINACRO din Croaţia şi BH- GAS din Bosnia Herţegovina, MEMORANDUMUL DE ÎNŢELEGERE privind înfiinţarea unei Companii de Studiu menite să analizeze fezabilitatea conceptului NETS.
Proiectul NETS ( Noul Sistem de Transport European) este iniţiativa companiei ungare FGSZ, parte a grupului MOL, iniţiativă ce a fost lansată la finele anului 2007 şi care are drept scop final înfiinţarea unei companii regionale de transport gaze naturale prin interconectarea sistemelor de transport din regiune.Conceptul NETS se bazează pe interesul de a cataliza dezvoltarea infrastructurii regionale, creând o piaţă regională a gazelor eficientă şi de dimensiuni adecvate care să îmbunătăţească în mod semnificativ poziţia de piaţă a oricărui participant precum şi siguranţa în aprovizionare cu gaze naturale.

In vederea respectării prevederilor art.25 din Legea gazelor nr.351/2004, SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş, în calitate de operator tehnico licenţiat al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale (SNT) din România îi revine obligaţia de a asigura implementarea, întreţinerea şi dezvoltarea unui sistem de monitorizare, comandă şi achiziţie de date din SNT ( SCADA).
Proiectul SCADA este susţinut de Comisia Europeană, care în anul 2005 a aprobat finanţarea din fonduri PHARE a "Studiului tehnico şi economic pentru sistemul SCADA aferent SNT", studiu ce a fost realizat de consorţiul de firme europene formatul din: AETS, RENCO S.p.A, SEIC SRL, în calitate de consultant, în baza contractului încheiat cu Autoritatea Contractantă care este Unitatea Centrală de Contractare şi Finanţare din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi, ca materialele aferente punctelor 1,2 si 4 de pe ordinea de zi din convocatorul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor ce va avea loc in data de 7 octombrie 2008 si cele aferente ordinei de zi a Adunării Generale Extraordinare, sunt disponibile pe site-ul Transgaz la adresa www.transgaz.ro Materialul de la pct. 3 de pe ordinea de zi a AGO A, se poate consulta incepand cu data de 1 octombrie 2008 la sediul societăţii Transgaz din Mediaş, P-ta CI. Motas, nr. 1.