Stiri și anunțuri

Între

Având în vedere atenționările meteorologice care indică pentru următoarele zile temperaturi foarte scăzute la nivel național, fapt ce atrage creşterea consumului de gaze naturale peste nivelul normal, SNTGN Transgaz SA informează toți consumatorii că sursele de gaze naturale sunt suficiente pentru acoperirea consumului din aceasta perioadă.

 

În calitate de operator al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale, Transgaz, prin Comitetul de Coordonare şi Supervizare a derulării în condiţii de siguranţă a transportului de gaze naturale în perioada sezonului rece, monitorizează continuu starea SNT şi întreprinde toate măsurile tehnice menite să asigure funcţionarea sistemului  în condiţii de securitate şi menţinerea echilibrului fizic în parametri normali, pentru a nu exista probleme în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor.

 

SERVICIUL COMUNICARE ȘI RELAŢII PUBLICE

Având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă, SNTGN Transgaz SA informează toți consumatorii de gaze naturale faptul că Sistemul Național de Transport este în echilibru şi funcționează la parametri normali, iar sursele de gaze naturale acoperă consumul zilnic la nivel național.

SNTGN Transgaz SA monitorizează permanent starea Sistemului Național de Transport şi depune toate eforturile pentru a nu exista probleme în alimentarea cu gaze naturale a tuturor consumatorilor.

 

SERVICIUL COMUNICARE ȘI RELAŢII PUBLICE

Ref: la informațiile apărute astăzi 21.01.2016 la postul Digi 24 TV

 

SNTGN Transgaz SA informează public că nu sunt probleme în funcționarea Sistemului Național de Transport gaze naturale și în asigurarea surselor de gaze necesare acoperirii consumului în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute.

Sistemul Național de Transport gaze naturale este în echilibru și funcționează la parametri normali. Transgaz monitorizează permanent starea sistemului și întreprinde toate acțiunile necesare pentru menținerea în echilibru a acestuia.

 

SERVICIUL COMUNICARE ȘI RELAŢII PUBLICE

SNTGN TRANSGAZ SA aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că, prin eforturile depuse în ultimele 72 de ore, echipele de intervenție ale companiei coordonate de executivul tehnic al acesteia, au efectuat toate lucrările tehnice necesare remedierii blocajului capacităţii conductei de transport gaze naturale Frasin – Câmpulung Moldovenesc, reuşind astfel deblocarea tronsonului de conductă afectat.

Alimentarea cu gaze naturale a oraşului Câmpulung Moldovenesc a fost reluată şi se desfăşoară în condiții de siguranță şi calitate.

 

SERVICIUL COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

SNTGN TRANSGAZ SA aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi faptul că, în cadrul reuniunii din data de 19.01.2016 a Comitetului de Coordonare CEF-Energie, Statele Membre ale Uniunii Europene au aprobat propunerea Comisiei Europene de a finanţa  cu 217 milioane euro,  în urma unei proceduri deosebit de riguroase de selecţie a proiectelor depuse, o serie de 15 proiecte cheie de infrastructură energetică trans- europeană, majoritatea în Europa Centrală şi de Est, din care 9 proiecte sunt pentru sectorul gazelor naturale.

Din această valoare, Uniunea Europeană alocă suma de 179,3 milioane euro, pentru realizarea primei faze a proiectului propus de Transgaz conform Listei 1 PCI / 2013 „Conductă de gaz dinspre Bulgaria către Austria, via România şi Ungaria”, cu denumirea - conform Planului de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale 2014 – 2023 (TYNDP) - „Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze pe coridorul conductei de transport Bulgaria – România – Ungaria – Austria”  – (abreviat BRUA) - prima etapă. Alocarea de 179,3 milioane euro  reprezinta 40% din valoarea eligibila estimata.

Acest prim pas are un impact semnificativ pentru companie şi ţară, deoarece proiectul BRUA va contribui atât la integrarea piețelor energetice europene, la creşterea siguranţei furnizării gazelor pentru Bulgaria, România, Ungaria, Austria, la diversificarea surselor de aprovizionare în regiune prin facilitarea accesului la gazele din regiunea Mării Caspice, furnizarea de GNL prin Grecia și Bulgaria și crearea condițiilor pentru accesul regional viitor la potenţialele resurse de gaze din Marea Neagră. Se asigură astfel diversificarea rutelor de transport, creându-se o infrastructură ce permite eliminarea izolării energetice a unora dintre statele membre.

Având în vedere identitatea complexă şi importanţa majoră a companiei în context naţional şi european, managementul privat al companiei s-a dedicat încă de la preluarea mandatului îndeplinirii responsabilităţilor multiple ce derivă din obiectivele strategice asumate prin Planul de administrare al societăţii în perioada 2013-2017. Astfel, prin Planul de dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale pe următorii 10 ani, Transgaz propune proiecte majore de investiţii pentru dezvoltarea strategică şi durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România şi conformitatea acesteia cu cerinţele reglementărilor europene în domeniu.

Programul investiţional pe termen mediu şi lung, estimat la 1 miliard euro, reprezintă o mare provocare pentru companie şi industria energetică românească dar în acelaşi timp şi o necesitate strategică în actuala conjunctură geo-politică. Considerând importanţa deosebită pe care o are transformarea sectorului energetic naţional prin investiţii strategice, Transgaz a dezvoltat capacităţi semnificative pentru a putea asigura o finanţare competitivă, compania având un departament profesional pentru accesare fonduri europene şi relaţii internaţionale.

Proiectele de investiţii propuse în Planul de dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale pe următorii 10 ani, sunt proiecte strategice ce se vor demara şi implementa doar în condiţiile în care  vor fi volume adiţionale de gaze naturale, volume ce vor permite creşterea bazei de active fără creşteri de tarife pentru consumatori.

Aplicaţia depusă, care a conţinut documente ce au necesitat o pregătire anterioară de peste 1 an, a fost evaluată de experţi europeni, calificându-se pentru finanţare în urma calităţii, a eligibilităţii şi a scorării superioare în faţa altor proiecte, răspunzând solicitărilor finanţatorului şi strategiei energetice europene.

Obţinerea co-finanţării europene  pentru prima fază a proiectului BRUA este un succes cu atât mai mult cu cât ea se datorează în totalitate profesionalismului experţilor departamentului  Accesare Fonduri Europene şi Relaţii Internaţionale şi al specialiştilor Transgaz care şi-au dat concursul la realizarea acesteia.

 

SERVICIUL COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

SNTGN TRANSGAZ SA aduce la cunoştinţa publicului următoarele informaţii privind alimentarea cu gaze naturale  a oraşului Câmpulung Moldovenesc începând cu data de 18.01.2016:

Oraşul este alimentat cu gaze naturale prin intermediul conductei Frasin – Câmpulung Moldovenesc  DN 300 în lungime de 29.6 Km. Această conductă a fost preluată cu titlu gratuit de către SNTGN TRANSGAZ SA în anul 2009 ca parte a conductelor de înaltă presiune, realizate de un număr de 56 UAT-uri din Judeţul Suceava asociate în Programul ”Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”.

După  preluare, pentru a putea fi pusă în funcţiune, SNTGN TRANSGAZ SA a executat 15 lucrări de reparaţii pe această conductă. Conducta a fost proiectată şi executată în regim negodevilabil şi este amplasată în zona muntoasă.

Temperaturile scăzute din ultima perioada coroborate cu existenţa, din perioada construirii şi acumulărilor din condensare, a apei în conductă au dus la blocarea capacităţii de transport gaze naturale. Acest blocaj este evidenţiat doar pe ultimii 6.5 Km de conductă, în amonte de oraşul Câmpulung Moldovenesc.

Începând din data de 18.01.2016, ora 20.30 echipele de intervenţie ale Transgaz desfăşoară în continuu lucrări pentru remedierea situaţiei. Ca primă măsură de deblocare s-au injectat în conductă 300 l metanol dar fără rezultat.

Având în vedere nedeblocarea conductei, TRANSGAZ a mobilizat în zonă mai multe echipe de intervenţie. În acest moment se montează pe conductă, în zonele cele mai joase, ştuţuri speciale pentru perforarea conductei în presiune în vederea eliminarii blocajului.

Echipele de intervenţie SMIR ale Transgaz depun în continuare toate eforturile şi diligenţele necesare pentru remedierea cât mai urgentă a acestei situaţii şi reluarea în condiţii de siguranţă a alimentării cu gaze naturale a oraşului Câmpulung Moldovenesc.

 

Vom reveni cu informaţii asupra stadiului lucrărilor de remediere.