Comunicate de presa

Între

Transgaz Logo 20 ani

 

SNTGN TRANSGAZ SA

20 DE ANI DE CONTINUITATE ŞI PERFORMANŢĂ

 

În urmă cu 20 de ani, o societate care se baza pe tradiția și prestigiul industriei gaziere din România, își începea activitatea cu o promisiune și un angajament: operarea cu profesionalism, cu responsabilitate și în condiții de performanță a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale. Este vorba despre SNTGN Transgaz SA, care a luat naștere în anul 2000 în urma restructurării și reorganizării Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ SA Mediaș.

Astfel,  transportul intern și internaţional, dispecerizarea gazelor naturale şi cercetarea-proiectarea în domeniul transportului gazelor naturale, au devenit reperele activității SNTGN "TRANSGAZ" SA Mediaş.

Odată cu noua misiune, în calitate de Operator Tehnic al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale, Transgaz și-a definit obiective strategice ambițioase, obiective care au fost urmărite cu tenacitate de managementul și întreg personalul companiei.

Ne-am propus, și am reușit, să asigurăm funcționarea  SNT  în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţă economică, securitate energetică, competitivitate şi dezvoltare durabilă, precum şi menţinerea standardelor de performanţă şi mediu impuse de cerinţele noii politici energetice europene.

De 20 de ani, chiar de la "momentul 0" şi până în prezent, Transgaz a reuşit, an de an, prin eforturile conjugate ale  managementului şi salariaţilor să performeze în domeniul său de activitate, devenind astăzi – "MAGISTRALA ENERGIEI" - şi una dintre companiile energetice de top din România și Europa,  o companie cu un înalt prestigiu pe plan naţional şi  internaţional.

Am acționat în consens cu obiectivele Strategiei Energetice Naţionale, am realizat investiţii majore, deosebit de importante, pentru dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii SNT și am planificat și executat investiţii strategice privind interconectarea SNT cu sistemele de transport similare din ţările vecine.

 

Expresie a capabilităţii companiei de a-şi alinia permanent valorile şi cultura organizaţională la cerinţele mereu schimbătoare ale mediului în care funcţionează, a capacităţii de a performa, de a aplica întotdeauna cele mai bune practici în materie, Transgaz, societate listată la Bursa de Valori București de peste 12 ani a reuşit să obţină recunoaştere şi pe piaţa de capital, fiind, în prezent, o companie de portofoliu căutată de investitori.

Dacă cineva se va întreba, cum a reuşit TRANSGAZ performanţă în toate acestea, răspunsul îl va putea găsi în liantul dintre managementul şi salariaţii companiei, care printr-o înţelegere comună şi clară a misiunii şi viziunii asumate au acţionat şi vor acţiona în spiritul valorilor consacrate: profesionalism, experienţă, calitate, responsabilitate.

Transgaz a pus steagul României pe harta energetică a Europei. A devenit o companie energetică multinațională, cu un rol strategic în regiune, prin proiectele derulate în Republica Moldova. A devenit garantul promisiunilor europene privind securitatea energetică, prin lucrările executate la gazoductul BRUA.

Pentru toate reușitele ultimilor 20 de ani, SNTGN Transgaz SA Mediaș dorește să le mulțumească, acum, în ceas aniversar, tuturor angajaților, colaboratorilor, partenerilor  din țară și de peste hotare, clienților, mass-media. Mulțumim, de asemenea, tuturor factorilor de decizie guvernamentali și tuturor reprezentanților statului român și ai autorităților care au sprijinit și sprijină activitatea companiei.

Am dus departe o promisiune făcută acum două decenii și, cu siguranță, acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea și devotamentul fiecăruia dintre dumneavoastră.