COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT

 

 

Respectând principiul asigurării unei informări transparente, complete şi proactive în raport cu toate părţile interesate, SNTGN Transgaz SA apreciază faptul că, pentru înţelegerea corectă a informaţiilor apărute recent în spaţiul public cu privire la Interconectorul Giurgiu-Ruse, conducta de gaze ce leagă România şi Bulgaria, sunt necesare unele precizări de ordin tehnic şi contextual.

 

În calitate de operatori de sisteme adiacente de transport gaze naturale, Transgaz şi Bulgartransgaz EAD au convenit în 2009, în baza unui Memorandum de Înțelegere, să realizeze o interconectarea bidirecțională între sistemele de transport gaze naturale din România și Bulgaria pentru acoperirea situațiilor de criză și pentru intensificarea relației de parteneriat și solidaritate între cele două companii.

 

Ulterior, părțile au luat în considerare și posibilitatea operării viitorului interconector în condiții comerciale iar în anul 2011, Transgaz, împreună cu Bulgartransgaz, și-a asumat implementarea unei interconectări bidirecționale funcționale, luând în considerare necesitățile sistemului de transport al partenerului bulgar în ceea ce privește presiunile de preluare a gazelor naturale în regim reverse flow, chiar dacă Sistemul Național de Transport Gaze Naturale din România (SNT) în zonele de frontieră, este operat la presiuni mai scăzute.

 

În acest sens, pentru a asigura inter alia parametrii maximali de operare ai interconectării precum și un nivel ridicat de interconectivitate și flexibilitate al SNT, Transgaz s-a angajat să implementeze etapizat proiectul „Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe Coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), acesta urmând a se finaliza în decembrie 2019.

 

După implementarea fazei 1 a proiectului BRUA, Transgaz va putea asigura, în Punctul de Interconectare Ruse/Giurgiu, parametrii maximali de presiune ai Interconectării, în conformitate cu documentele bilaterale convenite.

 

Pe de altă parte, pentru a urgenta posibilitatea utilizării Interconectării Bulgaria-România în regim reverse-flow, la potențial maxim, Transgaz va întreprinde demersurile necesare în vederea priorităzării lucrărilor de construire a Stației de Comprimare Podișor.

 

Mai mult decât atât, până la finalizarea proiectului BRUA, pentru a permite funcționarea în regim bidirecțional a interconectării Giurgiu-Ruse imediat după punerea sa în funcțiune, chiar și la parametri minimali, Transgaz a luat măsurile necesare în vederea asigurării, în regim sezonier (perioada de iarnă), a unei surse externe de presiune localizată la o distanță de aproximativ 265 km de Giurgiu, prin intermediul căreia presiunea  în zona de frontieră va crește la 30 bari – ceea ce, în conformitate cu parametrii tehnologici conveniți ar trebui să asigure partenerilor bulgari posibilitatea de preluare a unor fluxuri de până la 0,8 mld.mc/an.

 

Cu toate acestea, este important de precizat faptul că, în cadrul discuțiilor care se derulează cu operatorul bulgar de transport, Bulgartransgaz, în vederea încheierii unui acord de interconectare, pentru perioada intermediară Transgaz a propus o capacitate de transport pe direcția România – Bulgaria de 40.000 mc/oră în condiții de fluxuri ferme pe perioada de iarnă, în vreme ce, partenerul bulgar, contrar celor convenite anterior, a propus o capacitate de preluare de doar 6000 mc/oră.

 

Demersurile Transgaz prezentate mai sus evidenţiază faptul că, acţionând cu bună credinţă şi în consens cu cerinţele unei pieţe integrate,Transgaz acordă atenţie deosebită obligaţiilor ce îi revin în proiectul bidirecționalității România-Bulgaria şi îşi exprimă convingerea că prin eforturi conjugate va reuşi împreună cu partenerul Bulgartransgaz EAD, materializarea obiectivelor asumate prin documentele bilaterale încheiate în acest sens.

 

 

SERVICIUL COMUNICARE INSTITUŢIONALĂ

Data