"Nabucco este un proiect competitiv"
29.10.2012
vezi link
SNTGN "Transgaz" SA Medias este operatorul tehnic al Sistemului National de Transport al gazelor naturale din Romania, avand ca principal obiectiv indeplinirea strategiei nationale pentru transportul, tranzitul international, dispecerizarea gazelor naturale si cercetarea-proiectarea in domeniul transportului de gaze naturale. In cei 12 ani de existenta ca societate nationala de sine statatoare, "Transgaz" SA Medias a avut ca obiective primordiale atat asigurarea si mentinerea functionarii Sistemului National de Transport (SNT) gaze naturale in conditii de siguranta, eficienta economica, calitate, si la nivelul standardelor de performanta si mediu, cat si dezvoltarea si modernizarea infrastructurii SNT, care in prezent cuprinde peste 13.200 km de conducte si racorduri de alimentare gaze naturale. In prezent, SNTGN "Transgaz" Medias are un capital social de 117.738.440 lei, impartit in 11.773.844 actiuni cu valoarea nominala de 10 lei, tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (Categoria I-a, simbol TGN), principalii sai actionari fiind statul, prin intermediul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (73,5%), respectiv Fondul Proprietatea SA Bucuresti (14,98%), in prima parte a acestui an desfasurandu-si activitatea cu un numar mediu de 4.949 angajati.
Interviu cu domnul Ioan Rusu, director general al Societatii Nationale de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" Medias
Reporter: Cum comentati evolutia activitatii companiei in prima parte a acestui an?
Ioan Rusu: Activitatea desfasurata in cursul semestrului I 2012 a fost una buna, concretizata intr-o cifra de afaceri in valoare de 718.276.534 lei, mai mare cu 0,8%, respectiv 5.645.853 lei fata de cea obtinuta in sem. I 2011 si un profit net de 210.353.385 lei.
Reporter: Ce cantitati de gaze naturale au fost operate de TRANSGAZ Medias in ultimii ani si cine au fost principalii beneficiari ai serviciilor oferite de companie?
Ioan Rusu: In anul 2009, volumul de gaze vehiculate a fost de 14.381.030 mii mc, in 2010 de 14.735.000 mii mc, iar in 2011 de 15.476.301 mii mc. Cresterea an de an a volumului de gaze transportate prin SNT se datoreaza cresterii cererii pentru acest produs pe piata gazelor. In ceea ce priveste principalii utilizatori ai Sistemului National de Transport gestionat de noi, acestia sunt GDF SUEZ Energy Romania, E.O.N Gaz Romania, Interagro S.A. Bucuresti, Azomures S.A. Tg. Mures, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati, OMV-Petrom S.A. Bucuresti, Petrom Gas Bucuresti, Conef Gaz Bucuresti.
Reporter: Care este ponderea principalelor grupe de servicii in veniturile societatii?
Ioan Rusu: Veniturile realizate de SNTGN TRANSGAZ SA Medias sunt, in cea mai mare parte, realizate din activitatea de baza a companiei, cea de transport gaze naturale, urmata de cea de tranzit international al gazelor naturale.
Reporter: Ce investitii s-au facut in anul 2011 pentru modernizarea si retehnologizarea SNT?
Ioan Rusu: In anul 2011, au fost puse in functiune obiective de investitii in valoare de 162.196.890 lei, din care mentionam urmatoarele: modernizare SRM Blaj, modernizare SRM Iasi, modernizare SRM Turnu Magurele, modernizare SRM Galati (linii de masura), modernizare SRM Dragasani, panou de masura STC Danes, conducta de transport gaze naturale 10" Negru Voda - Techirghiol, conducta de transport gaze naturale 28" Filipesti - Butimanu - receptie partiala 17 km, conducta de transport gaze naturale 16" Harlau - Bucecea - receptie partiala 14,7 km, sistematizare nod tehnologic Onesti.
Reporter: In ce stadiu se afla proiectul NABUCCO, proiect de mare interes pentru Romania?
Ioan Rusu: In jurul Europei exista suficiente surse care sa acopere cresterea preconizata a cererii de gaze pe continentul nostru pentru urmatoaresle decenii, dar in prezent nu exista suficiente posibilitati de transport a acestor volume de gaze naturale catre pietele gaziere europene. De asemenea, datorita faptului ca pentru anumite regiuni din partea centrala a Europei de Vest si Balcani, distanta de la Marea Caspica este mai scurta decat fata de alte surse (in principal Rusia), se considera ca in acest sens Nabucco este un proiect competitiv. Analiza de piata a dovedit aceste presupuneri. Referitor la stadiul proiectului, va comunicam faptul ca recent sectorul ungar al conductei Nabucco, care traverseaza 384 km din teritoriul Ungariei, a obtinut ultima Autorizatie de Mediu necesara. Ungaria este primul stat in care Nabucco a incheiat cu succes procesul de obtinere a autorizatiei de mediu. Nabucco Vest reprezinta noua cale de transport a gazelor naturale din Asia spre Europa si principala componenta a Coridorului Sudic. Va fi o conducta care va conecta regiunile cele mai bogate in resurse de gaze naturale de pe glob - regiunea Marii Caspice, Orientul Mijlociu - cu pietele europene de consum. Conducta va face legatura intre granita turco-bulgara si Baumgarten, Austria - unul dintre cele mai importante terminale de gaz din Europa Centrala - via Bulgaria, Romania si Ungaria. La momentul finalizarii proiectului, capacitatea anuala a conductei lungi de 1.300 km va fi scalabila intre 10-23 mliliarde mc. Constructia conductei estre sprijinita prin Acordul Interguvernamental semnat la Ankara in 2009, care armonizeaza cadrul legislativ si ofera conditii de transport stabile si egale tuturor partenerilor si clientilor. Este recunoscut faptul ca Europa Centrala si de Vest se va confrunta in urmatoarele doua decenii cu o scadere considerabila a aprovizionarii cu energie si cu preturi ale gazelor ce vor creste dramatic odata cu scaderea productiei. In aceste conditii este cruciala crearea unei noi infrastructuri care sa faca fata cererii viitoare si care sa asigure atat securitatea aprovizionarii, cat si diversificarea surselor de aprovizionare.
Reporter: Proiecte de viitor?
Ioan Rusu: Proiectele de viitor ale companiei sunt in principal legate de interconectarea SNT cu tarile vecine. Unul dintre aceste proiecte este interconectarea SNT cu sistemul similar din Bulgaria pe ruta Giurgiu-Ruse. Principalul scop al proiectului este cresterea sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale a Romaniei si Bulgariei.
Reporter: Care este capitalizarea bursiera a SNTGN TRANSGAZ S.A. in prezent?
Ioan Rusu: Cu o capitalizare bursiera de peste 2,20 miliarde lei (497 milioane euro), TRANSGAZ S.A. Medias ocupa pozitia a 5-a in topul companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), fapt ce demonstreaza forta si capabilitatea acesteia de a performa, de a fi si ramane viabila intr-un mediu aflat in continua transformare, puterea ei de a fi competitiva si de a face fata cu succes regulilor pietei in care actioneaza.
Reporter: Multumesc!
(Bursa, 29 octombrie)
... vezi link
Afacerile Transgaz au urcat cu 3% in primul semestru, la 712,6 mil.lei. Profitul a scazut
12.08.2011
vezi link
Cifra de afaceri a Transgaz Medias (TGN) a avansat in primul semestru cu 3%, la 712,6 milioane lei (170,5 milioane euro), insa profitul net a scazut cu 4%, la 255,2 milioane lei (61 milioane euro), ca urmare a cresterii cheltuielilor cu personalul si unor amortizari. Compania nationala de transport al gazelor naturale a inregistrat in primele sase luni ale anului trecut o cifra de afaceri de 690,5 milioane lei si un profit net de 265,4 milioane lei. Veniturile totale au crescut in primul semestru al acestui an cu 5%, la 764 milioane lei (182,8 milioane euro), iar cheltuielile totale au avansat cu 11%, la 458,9 milioane lei (109,8 milioane euro), potrivit raportului semestrial publicat pe site-ul Transgaz, citat de Mediafax. In perioada similara a anului trecut, compania a consemnat venituri totale de 728,6 milioane lei si cheltuieli de 413,8 milioane lei. In raport se mentioneaza ca cheltuielile au avansat in prima jumatate a anului curent ca urmare a amortizarii mijloacelor fixe puse in functiune dupa inceputul lunii iunie a anului trecut si majorarii cheltuielilor cu salariile corelata cu cresterea productivitatii muncii. Datoriile care trebuie platite in mai putin de un an au crescut cu 73%, la 616,6 milioane lei, de la valoarea de la inceputul anului, de 357,1 milioane lei. Majorarea datoriilor este explicata de companie prin incadrarea in acest segment a dividendelor pe care Transgaz le va distribui din profitul de anul trecut. Totodata, datoriile cu scadenta mai mare de un an au avansat cu 2%, la 576 milioane lei, dupa ce la finalul anului trecut erau de 564,2 milioane lei, dinamica fiind determinata de cresterea soldurilor la un credit contractat de la BRD. Transgaz are ca obiect de activitate administraterea si operarea sistemului national de transport al gazelor naturale si este controlata in proportie de 73,51% de Ministerul Economiei. Compania are un capital social de 117,7 milioane lei, divizat in 11,7 milioane de actuiuni cu o valoare nominala de 10 lei. Fondul Proprietatea are o participatie de 14,98% din capitalul Transgaz, in timp ce mai multi actionari cumuleaza 11,51% din titluri. Titlurile Transgaz au scazut cu 0,17% in sedinta bursiera de joi, la pretul de 177 lei. La aceasta cotatie Transgaz are o capitalizare de 2,083 miliarde lei (486,3 milioane euro). (Daily Business, Ziarul Financiar 12 august)
... vezi link
Pachetele de 15% din actiuni la Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN), scoase la bursa in octombrie-decembrie
12.08.2011
vezi link
Pachetul de actiuni minoritare de 15% din capitalul Transelectrica (TEL) va fi scos la bursa pana la sfarsitul lunii octombrie, urmand ca pana la finele lunii decembrie sa fie propuse spre vanzare la bursa si 15% din actiunile Transgaz (TGN) a declarat, joi, in China, ministrul Economiei, Ion Ariton. Ministrul se afla in vizita in China alaturi de premierul Emil Boc, el urmand sa aiba discutii cu reprezentantii companiei State Grid Corporation of China pentru vanzarea pachetului de actiuni minoritare la Transelectrica. "Pana la sfarsitul lunii octombrie vor fi scoase la vanzare actiunile la Transelectrica, iar pana la finele lunii decembrie vor fi propuse spre vanzare si actiunile la Transgaz", a spus Ariton. El a aratat ca discutiile cu State Grid Corporation of China pentru vanzarea pachetului de 15% din actiuni la Transelectrica sunt avansate, dar a precizat ca procedura va fi derulata pe bursa. State Grid Corporation of China este inclusa in topul Forbes 2010 printre cele mai mari zece companii la nivel mondial. La inceputul lunii aprilie, surse apropiate discutiilor dintre cele doua parti au declarat agentiei MEDIAFAX ca State Grid Corporation of China este interesata sa intre in actionariatul transportatorului de energie Transelectrica si ca a prezenta Ministerului Economiei o oferta, inclusiv financiara, pentru cumpararea intregului pachet de 15% din actiuni. Guvernul s-a angajat fata de Fondul Monetar International sa vanda actiuni reprezentand 15% din Transelectrica, Transgaz si Romgaz, cate cel putin 10% din Hidroelectrica si Nuclearelectrica, 10% din Petrom, o participatie de 20% din CFR Marfa si pana la 20% din Tarom.
Transelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei, care detine 73,68% din capital. Fondul Proprietatea are o participatie de 13,5%, iar restul de 12,8% din titluri apartin altor actionari. La Transgaz, Ministerul Economiei detine 73,5% din titluri, iar Fondul Proprietatea are o participatie de 14,98%, in timp ce mai multi actionari cumuleaza 11,5% din titluri. Ambele companii sunt tranzactionate deja la bursa. (Ziarul Financiar)
... vezi link
Nabucco: cu cat mai mare cu atat mai bine
03.08.2011
vezi link
Proiectul de conducta de gaze naturale pentru Europa Nabucco este cea mai buna optiune pentru consumatorii din regiunea Caspica pe termen lung, potrivit unui oficial. Comunitatea europeana face presiuni pentru conducta Nabucco sa rupa stransoarea ruseasca din sectorul de gaze naturale regional. In pofida sprijinului politic acordat acestui proiect, acesta se confrunta cu dificultati la semnarea de acorduri oficiale din partea tarilor furnizoare, Azerbaidjan in special. Christian Dolezal, purtatorul de cuvant al consortiului Nabucco din Viena, a fost citat de Wall Street Journal spuand ca acest proiect este una dintre cele mai bune optiuni pentru toate partile implicate. "O conducta mare (precum Nabucco) este pe termen lung… mult mai rentabila pentru ca va transporta volume mai mari si astfel va aduce mai multe venituri furnizorilor si sponsorilor", a declarat el. Proiectul Nabucco, in valoare de 11,5 miliarde de dolari, se va intinde pe aproximativ 2.000 de mile prin teritoriul turcesc spre Austria, trecand prin Romania, Bulgaria si Ungaria. Elshad Nassirov, vicepresedinte al companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, a spus ca in timp ce Baku este interesata de o posibila participatie in Nabucco, ceva de dimensiuni mai mici este mai bun pentru tara sa. "Nu vrem niciun acord sa platim pentru o capacitate de care nu avem nevoie", a declarat el. (UPI, 1 August).
... vezi link
“Transgaz”Medias (TGN) si “Bulgargaz” negociaza interconectarea retelelor de gaze naturale
09.06.2008
Compania “Transgaz” Medias si firma bulgara de stat “Bulgargaz” au inceput, ieri, negocierile privind proiectul de unificare a retelelor de transport al gazelor naturale din celedoua tari, potrivit Rompres. Negocierile sunt in faza initiala, fiind propuse mai multe metode pentru realizarea interconectarii retelelor de gaze naturale. Una dintre ele se refera la construirea unui gazoduct cu o lungime de 20 de kilometri, iar o alta varianta, mai scurta, ar putea fi realizata in zona Giurgiu-Ruse. In ianuarie 2008, “Transgaz” Medias si compania petroliera ungara “MOL” au incheiat un memorandum de interconectare a retelelor de gaze naturale pe ruta Arad-Szeged, proiect ce urmeaza sa fie finalizat in 2009. Conducta va avea o lungime totala de 61,7 kilometri, din care sunt deja construiti 36,7 kilometri, si va permite Romaniei sa exporte gaze naturale pe pietele externe, respectiv sa importe pe alta ruta decat pe cele doua conexiuni actuale cu Ucraina. “Transgaz” este operatorul Sistemului National de Transport Gaze (SNT), care include peste 11.800 km conducte magistrale de transport gaze naturale si racorduri de alimentare, 29 de statii de comanda vane si noduri tehnologice, peste 850 de statii de reglare-masurare si masurare gaze exploatate de operatorul SNT, peste 950 de contoare si aparate demasura a cantitatilor de gaze naturale utilizate in tranzactii comerciale, doua statii demasurare a gazelor din import, sase statii de comprimare gaze, peste 800 de statii de protectie catodica si peste 570 instalatii de odorizare gaze. Compania a obtinut un profit net de 92,028milioane lei in primul trimestru al acestui an, cu 0,16% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut. Cifra de afaceri a crescut la 317,9 milioane lei in primele trei luni ale acestui an. Totodata, veniturile din activitatea de exploatare cu crescut cu 14%, pana la 321,9 milioane lei, in timp ce cheltuielile de exploatare au fost mai mari cu 24%, ajungand la 282,3 milioane lei. Veniturile au crescut datorita majorarii tarifelor reglementate pentru transportul gazelor naturale, dar si cresterii cantitatii de gaze transportate cu 193 milioane metri cubi. (Bursa)
Transgaz (TGN) va investi 225 milioane lei in inlocuirea conductelor de gaze
04.06.2008
Transgaz va investi aproximativ 225 milioane lei, fara TVA, pentru inlocuirea conductelor de gaze din Sistemul National de Transport Gaze Naturale, lucrari pentru care va organiza o licitatie deschisa, potrivit informatiilor afisate de companie pe site-ul de achizitii publice. "Suma aceasta reprezinta un volum total de lucrari care pot fi contractate prin acea achizitie. Unele conducte sunt vechi. De asemenea, unele dintre conductele de gaz trebuie inlocuite intrucat nu mai respecta distantele de siguranta privind amplasarea lor", a declarat pentru NewsIn directorul general al Transgaz, Ioan Rusu. Se va incheia un acord-cadru cu trei agenti economici, care va dura trei ani, potrivit companiei. Transgaz mai anunta ca licitatia este deschisa. (Business Standard)
Transgaz (TGN): Afaceri in crestere cu 14% si profit in stagnare in T1
15.05.2008
Profitul Transgaz Medias din primul trimestru al anului a stagnat fata de aceeasi perioada de anul trecut, la 92,03 milioane lei (24,94 milioane euro), cheltuielile majorandu-se mai rapid decat veniturile, arata rezultatele financiare publicate miercuri de companie. In primul trimestru din 2007, Transgaz obtinuse un profit net de 91,9 milioane lei. Afacerile Transgaz au avansat in primele trei luni cu 14%, la 317,9 milioane lei (86,15 milioane euro), fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand compania a raportat o cifra de afaceri de 277,95 milioane lei. Veniturile Transgaz au sporit in primele trei luni ale anului cu circa 15%, la 324,05 milioane lei (87,82 milioane euro), fata de perioada similara din 2007, cand incasarile operatorul Sistemului National de Transport Gaze (SNT) au insumat 282,33 milioane lei. In schimb, cheltuielile companiei au avansat in primul trimestru intr-un ritm mai accelerat - 25% - la 215,18 milioane lei (58,3 milioane euro), dupa ce in primul trimestru din 2007 costurile Transgaz se cifrau la 172,47 milioane lei. Potrivit datelor de pe pagina de internet a Transgaz, castigurile companiei din primul trimestru au depasit valorile estimate, dar cheltuielile siveniturile au fost mai mici decat prevederile din buget. Transgaz estimeaza in acest an afaceri de 1,24 miliarde lei (345,84 milioane euro) si un profit de 269,23 milioane lei (74,9 milioane euro), avand un buget pentru investitii de 587,26 milioane lei (163,58 milioane euro). Transportatorul de gaze naturale are un capital social de 117,74 milioane lei, divizat in 11,77 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 10 lei. Ministerul Economiei si Finantelor mai detine doar 75% din capitalul social al Transgaz, Fondul Proprietatea si-a mentinut procentul de aproximativ 15%, iar restul de 10% reprezinta actiunile libere (free-float), care se tranzactioneaza la BVB. Valoarea de piata a companiei este de 2,57 miliarde lei (701 milioane euro), conform ultimei cotatii de 218,50 lei, stabilita in sedinta bursiera din 14 mai. Titlurile Transgaz se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei de Valori, sub simbolul TGN. (Wall-Street)
Jumatate din profitul Transgaz - alocat pentru plata dividendelor
06.05.2008
Detinatorii de titluri Transgaz isi vor primi dividendele aferente anului trecut la data de 9 mai 2008. Pentru acordarea dividendelor, Transgaz a alocat jumatate din profitul obtinut in cursul anului trecut. Conducerea operatorului retelei de transport gaze naturale Transgaz Medias a propus actionarilor, in sedinta din 21 aprilie, acordarea unui dividend brut de 9,66 lei/actiune din profitul anului 2007. Pentru acordarea dividendelor, Transgaz a alocat suma de 113,73 milioane lei, reprezentand 50,77% din profitul net al anului trecut. In cadrul sedintei, actionarii au aprobat si bilantul pe anul trecut, cat si a datei de 9 mai ca data de inregistrarepentru identificarea actionarilor asupra carora se vor rasfrange hotararile din Adunarea Generala a Actionarilor. Potrivit rezultatelor preliminare, Transgaz a obtinut anul trecut un profit net de 224,34 milioane lei (67,2 milioane euro), in scadere cu 5,7% fata de 2006, cand acesta a fost de 286,29 milioane lei. Cifra de afaceri a operatorului national de gaze a avansat in 2007 cu 14,28%, pana la 1,04 miliarde lei. Transportatorul de gaze naturale Transgaz a fost infiintat in anul 2000 si este unul din cei cinci membri ai companiei de proiect privind construirea conductei Nabucco alaturi de Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), MOL (Ungaria) si OMV (Austria). Transgaz este operatorul Sistemului National de Transport Gaze, care include peste 11.800 kilometri de conducte magistrale de transport gaze naturale si racorduri de alimentare, 29 statii de comanda, vane si noduri tehnologice, peste 850 statii de reglare masurare si masurare gaze exploatate de operatorul SNT, peste 950 contoare si aparate de masura a cantitatilor de gaze naturale utilizate in tranzactii comerciale, doua statii de masurare a gazelor din import, 6 statii de comprimare gaze, peste 800 statii de protectie catodica si peste 570 de instalatii de odorizare gaze. Detinatorii de titluri Transgaz vor beneficia de dividende la data de 9 mai 2008. Actionarii Transgaz au aprobat acordarea unui dividend brut pe 2007 de 9,66 lei. Compania va distribui catre actionari peste 113,7 milioanede lei, adica jumatate din profitul obtinut anul trecut. (Tribuna)
Transgaz, investitie de 15 mil. euro
24.04.2008
Societatea nationala de transport al gazelor naturale Transgaz Medias intentioneaza sa construiasca o conducta de gaze intre Vaslui si Iasi, de-a lungul drumului national 400, costurile proiectului fiind de 53,5 mil. lei (peste 15 mil. euro). Compania va organiza, la 5 iunie, o licitatie deschisa pentru selectarea contractorului, care va trebui sa realizeze conducta in termen de 12 luni, potrivit datelor Transgaz. Conducta va fi finantata din sursele proprii ale Transgaz. Societatea a inregistrat anul trecut un profit net de 224 milioane de lei. (Business Standard)
Transgaz (TGN) va acorda actionarilor un dividend brut de 9,66 lei/actiune
22.04.2008
Operatorul retelei romanesti de transport de gaze naturale Transgaz Medias (TGN) va distribui actionarilor 50,77% din profitul de anul trecut, care a insumat 224 milioane lei, sub forma de dividende, cu o valoare bruta de 9,66 lei/actiune, potrivit comunicatului remis luni Bursei. Actionarii inregistrati pana la data de 9 mai in registrul actionarilor vor fi cei care vor beneficia de dividende. Anul trecut, afacerile Transgaz s-au cifrat la 1,04 miliarde lei, in crestere cu 14% fata de cea a anului 2006, iar profitul net al companiei a scazut cu 5,7%, la 224 milioane lei. Transportatorul de gaze naturale Transgaz a fost infiintat in anul 2000 si este unul din membrii companiei de proiect privind construirea conductei Nabucco. Transgaz este operatorul Sistemului National de Transport Gaze (SNT), care include peste 11.800 km conducte magistrale de transport gaze naturale si racorduri de alimentare, 29 statii de comanda vane si noduri tehnologice, peste 850 statii de reglare masurare si masurare gaze exploatate de operatorul SNT, peste 950 contoare si aparate de masura a cantitatilor de gaze naturale utilizate in tranzactii comerciale, doua statii de masurare a gazelor din import, sase statii de comprimare gaze, peste 800 statii de protectie catodica si peste 570 instalatii de odorizare gaze. Transgaz Medias are un capital social de 117,7 milioane lei, divizat in 11,77 milioane actiuni cu o valoare nominala de 10 lei. Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei si Finantelor, care detine 75,01% din capital. Fondul Proprietatea are o detinere de 15%. Compania are o valoare de piata de 2,55 miliarde lei, conform ultimei cotatii de 217 lei, stabilita in cadrul sedintei din 18 aprilie. Titlurile Transgaz Medias se tranzactioneaza la prima categorie a BVB, sub simbolul TGN. (Wall-Street).