Din iniţiativa MINISTERULUI ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI, în zilele de 15 şi 16 aprilie 2011, Transgaz a organizat, în colaborare cu Transelectrica şi Teletrans, simpozionul cu tema "Protecţia infrastructurii critice energetice - Interdependenţe şi dependenţe energetice-comunicaţii".
Problematica infrastructurii critice, preocupările privind definirea şi asigurarea protecţiei acestora în sectorul energetic, în accepţiunea comunitară, trebuie să se regăsească punctual în programele agenţilor economici de interes naţional.
De asemenea, prin prisma interdependenţei dintre subsectoarele energetice, respectiv, "electricitate" şi "gaze", pe de o parte, precum şi în relaţia producător-transportator-distribuitor (utilizator) pe de altă parte, simpozionul reprezintă un început pentru instituirea unui sistem eficient de conlucrare şi comunicare între actorii din piaţa energetică naţională şi comunitară precum şi modalităţi de abordare şi de rezolvare, cu mai mare operativitate a problemelor care pot să apară. ...