Politica de resurse umane

Politica de resurse umane a S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.

 

Misiunea Direcției Organizare Resurse Umane este de a asigura organizației angajați competenți și motivați, care să permită realizarea eficientă a obiectivelor organizaționale și creșterea performanțelor.

Apreciem competențele profesionale, integritatea și valorile etice ale angajaților noștri.

În condiţiile competiţiei născute din circulaţia liberă a forţei de muncă în spaţiul Comunităţii Europene ne propunem adaptarea politicii de resurse umane astfel încât să realizăm alinierea acestui domeniu la nivelul celui al operatorilor europeni de sisteme de transport gaze naturale.

Modelul managementului participativ, modelul profesional de management al resurselor umane, modelul orientat spre conducerea resurselor umane şi cel orientat spre conducerea organizaţiilor reprezintă principalele modele de management al resurselor umane care sunt aplicate în ţările din Europa.

Strategia societăţii în domeniul resurselor umane urmăreşte acoperirea necesităţilor operaţionale ale organizaţiei, prin utilizarea eficientă a resurselor umane. În acest domeniu avem în vedere definirea cerinţelor prin elaborarea normativelor pentru activităţile de bază, identificarea şi înlăturarea eventualelor limite restrictive ale disponibilului de resurse umane care, prin natura lor, ar putea afecta implementarea şi derularea proiectelor in curs de realizare.

Politica societăţii în domeniul personalului vizează asigurarea personalului necesar în corelare cu obiectivele de dezvoltare ale societăţii, anticiparea eventualelor fluctuații de deficit sau surplus de personal. Principalele direcţii de acţiune sunt:

  1. atragerea, pregătirea profesională în cadrul unor planuri de dezvoltare profesională şi menţinerea personalului calificat cu aptitudinile, cunoştinţele de specialitate şi competenţele necesare;
  2. reducerea dependenţei de recrutare din exterior, atunci când se constată un deficit de personal calificat în domeniile de activitate în care  se aplica tehnologii noi, prin derularea de programe de perfecţionare a angajaţilor;
  3. dezvoltarea de către managerii structurilor organizatorice, folosind principii şi programe de mentorat, a unor echipe bine pregătite şi flexibile, echipe capabile de a se adapta la un mediu dinamic, în continuă schimbare;
  4. promovarea discuţiilor constructive şi a schimbului de cunoștințe şi informaţii legate de activitate, pentru creşterea solidarităţii în cadrul companiei;
  5. îmbunătăţirea utilizării personalului prin introducerea unor modele organizatorice flexibile.

Codul Etic al salariatului SNTGN Transgaz SA