Comunicat plata dividende 2015

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr.2 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 29.04.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, partea IV-a, nr.1973/23.05.2016 Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, cu sediul în Mediaş, P-ţa C.I.Motaş nr.1, jud. Sibiu, anunţă plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2015, prin intermediul Depozitarului Central SA şi BRD Groupe Societe Generale – agentul de plată desemnat, începând cu data de 13 iulie 2016 (data plăţii), pentru acţionarii înregistraţi la data de înregistrare 22 iunie 2016. Data „ex- date” stabilită de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor este de 21.06.2016.

Dividendul brut aferent exerciţiului financiar 2015 este de 27,61 lei/acţiune, iar impozitul pe dividende va fi reţinut la sursă şi virat la bugetul statului în cotele prevăzute de lege. Conform prevederilor noului Cod Fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016, cota standard de impozitare aplicabilă dividendelor aferente anului 2015 este de 5%. În situația în care acționarii nerezidenți fac dovada faptului că pot beneficia de o cotă mai favorabilă de impozitare, se vor aplica reținerile de impozit conform prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate cu Statul Român în acest sens. Pentru determinarea impozitului pe dividende se au în vedere și alte prevederi ale Codului Fiscal.

Plata dividendelor nete cuvenite acţionarilor SNTGN Transgaz SA este supusă prevederilor generale în materia prescripţiei, fiind prescriptibilă în termen de 3 (trei) ani de la data plăţii. Perioada de derulare a plăţii dividendelor aferente anului financiar 2015 este 13 iulie 2016 - 13 iulie 2019, ultima zi de plată.

Comisionul aferent plăţii dividendelor se suportă de către SNTGN Transgaz SA.

......