Comunicate de presa

Între

COMUNICAT

 

 

SNTGN Transgaz SA informează pe toţi cei interesaţi asupra faptului că, societatea analizează în permanență oportunitatea realizării de înțelegeri de colaborare, parteneriate, contracte sau tranzacții,în vederea creșterii rolului strategic al sectorului energetic românesc pe piața europeană.

 

Menţionăm că acum două săptămâni, o delegație a SNTGN Transgaz SA a efectuat o vizită în Grecia, pentru a discuta pe tema dezvoltării coridorului vertical de gaze, coridor ce ar urma să lege sistemele de transport gaze naturale din România, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Grecia. Acest coridor va permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspică spre Europa Centrală. Discuțiile cu oficialii greci au vizat strict subiectul coridorului vertical.

 

Ca urmare a articolelor publicate în presa elenă referitoare la preluarea de către Transgaz a pachetului de 66% din acțiunile operatorului de transport gaze naturale din Grecia -DESFA, dorim să vă informăm faptul că, în situaţia în care acţionarul majoritar al companiei, precum și ceilalți acționari, vor decide  să analizeze şi să considere strategică participarea sa la procesul de achiziţie acţiuni DESFA, Transgaz va întreprinde toate diligenţele necesare asigurării unei informări transparente, în conformitate cu obligaţiile de raportare prevăzute de legislaţia pieţei de capital.

 

SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale stabilite pentru transportul, tranzitul internaţional, dispecerizarea gazelor naturale, cercetarea şi proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale, cu respectarea legislaţiei şi a standardelor naţionale şi europene de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

 

 

Serviciul Comunicare Instituțională

6 noiembrie 2016

În data de 4 noiembrie 2016, s-a finalizat tragerea pe sub Dunăre a conductei de rezervă DN 500 în lungime de 2100 metri, lucrările fiind derulate în baza contractului de execuție semnat împreună cu Inspet SA Lider și SC Habau PPS Asociat. Deşi, atât în contractul de finanţare cât şi în contractul de execuţie, termenul de finalizare al lucrărilor este 31.12.2016. Datorită utilizării tehnologiei avansate,alegerii unor soluţii tehnice de succes precum și a implicării personalului specializat, lucrările de execuție, probele de presiune, cuplarea conductei, inclusiv punerea în funcţiune a acesteia se vor finaliza până la sfârșitul lunii noiembrie 2016, cu aproximativ o lună mai devreme decât era planificat.

La această dată a fost finalizată, probată, recepţionată şi pusă în funcţiune conducta principală fiind create condiţiile tehnice pentru asigurarea exportului de gaze naturale din România spre Bulgaria. Staţiile de reglare măsurare ( SRM-urile) atât la noi cât şi la bulgari au fost construite şi recepţionate, astfel încât, după semnarea Acordului de Interconectare şi aprobarea metodologiei de rezevare de capacitate, se pot efectua activităţi de import şi export.

Interconectorul România-Bulgaria a fost estimat a se realiza la un cost total de 23 milioane euro, din care 10,9 milioane euro alocate lucrărilor de pe teritoriul României și 12,8 milioane euro lucrărilor de pe teritoriul Bulgariei. Valoarea orientativă a asistenței financiare nerambursabilă pentru implementarea întregului proiect este de 8,9 milioane euro.

Subtraversarea efectivă a Dunării la Comasca a început încă din 25 septembrie a.c., când a avut loc tragerea conductei principale prin forajul  executat pe sub Dunăre. Lucrările de subtraversare înseamnă în fapt conectarea sistemului de transport gaze naturale dintre România și Bulgaria. În același timp, stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu permite circulația gazelor în ambele sensuri, curgere bidirecțională care a fost dimensionată la un debit maxim de 1,5 miliarde mc/an în ambele sensuri.

Din Stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu, gazele sunt transportate prin conducte DN 500mm, în lungime de 5,1 km până de la grupul de robinete Comasca (România). Lungimea efectivă a subtraversării este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca  până la grupul similar de la Marten (Bulgaria).

Interconectorul România –Bulgaria este cea mai mare lucrare de acest gen din România și Europa până la acest moment, o lucrare de pionierat.

Transgaz se află în faza finală a negocierii Acordului de Interconectare cu Bulgartransgaz, operatorul sistemului de transport gaze naturale din ţara vecină, Bulgaria. Acordul de Interconectare va sta la baza comercializării capacităţilor de transport.

Proiectul de interconectare România - Bulgaria este singurul proiect prin care se poate asigura transportul gazelor naturale din traseul sudic al gazelor Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României. Conducta de gaz din Bulgaria în Austria, via România şi Ungaria (BRUA - PCI 7.15, proiect de interes comun conform primei liste PCI) are o importanţă deosebită la nivel regional astfel incat după punerea în funcţiune, conducta va asigura integrarea surselor de gaze naturale din Coridorul Sudic cu pieţele din Europa Centrală şi de Vest.

Proiectul BRUA (împărţit în două faze conform recomandării CESEC), face parte din Planul de dezvoltare al SNTGN Transgaz în perioada 2014-2023 şi  se regăseşte pe lista actualizată a proiectelor de interes comun adoptată de Comisia Europeană. Conducta "Țărmul Marii Negre-stația de comprimare gaze Podișoru" este de asemenea proiect de interes comun al Uniunii Europene și face legatura cu BRUA prin preluarea potentialelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagră.

Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, transportul înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică, asigurării pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 mld.mc/an şi dezvoltării unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 mld.mc/an în faza I şi 4,4 mld.mc/an în faza II.

Conducta va avea o lungime totală de 528 km, diametrul de 32"(Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţă economică şi protecţie a mediului înconjurător.

SERVICIUL COMUNICARE INSTITUŢIONALĂ

4 octombrie 2016        

COMUNICAT

În perioada 30.09. - 02.10.2016 a avut loc la Siofok – Ungaria prima ediție a evenimentului "Campionatul internațional de fotbal organizat cu ocazia începerii noului An Gazier", eveniment organizat de FGSZ operatorul de transport gaze naturale din Ungaria.

La această competiție au participat toţi operatorii sistemelor de transport(OST) gaze naturale din regiune şi cu care,  FGSZ are relații de colaborare, mai precis echipele OST-urilor  din : Ungaria, Slovenia, Serbia, Austria, Ucraina, Slovacia, România și Croația.

După 6 meciuri jucate, echipa Transgaz România, alcătuită din salariaţi ai Transgaz, a câștigat locul 1 și Cupa FGSZ, învingând în finală, la penalty, echipa Srbijagas (Serbia).

Cel mai bun jucător al turneului, desemnat prin vot de către toti participanții, a fost Muntean Ovidiu (Transgaz România).

Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit şi adresăm felicitări organizatorilor pentru toate eforturile depuse în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a acestei competiţii.

Felicitări colegilor noştri pentru victoria obţinută la această competiţie!

 

SERVICIUL COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

SNTGN Transgaz SA și DESFA au semnat un Memorandum de Înțelegere

 

București, 20.09.2016: SNTGN TRANSGAZ SA și DESFA, operatorul Sistemului Național de Gaze Naturale din Grecia, inclusiv al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale și al terminalului GNL din insula Revithoussa anunță semnarea astăzi a unui Memorandum de  Înțelegere.

 

La eveniment  au participat și domnul Evangelos Tournakis,însărcinat cu afaceri al Ambasadei Elene în România și domnul Ioannis Markos, atașat pentru probleme economice și comerciale în cadrul aceleiași ambasade.

 

În contextul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii naționale de transport avute în vedere de SNTGN Transgaz SA și luînd în considerare deschiderea companiei DESFA pentru dezvoltarea unei relații de colaborare cu societatea noastră, încheierea Memorandumului de Înțelegere între cele două companii are ca scop abordarea în comun a proiectelor existente și viitoare privind transportul gazelor, în deplină conformitate cu legislația UE.

 

Reprezentanții celor două companii energetice au constatat necesitatea dezvoltării în continuare și integrării piețelor de gaze respective pe piața internă a energiei a Uniunii Europene, diversificării rutelor de aprovizionare a gazelor și creării accesului la noi surse de gaze, îmbunătățind astfel siguranța aprovizionării cu gaze naturale la nivel regional și european.

 

Cele două companii susțin soluții de creștere a cooperării transfrontaliere, promovează accesul transparent și nediscriminatoriu al participanților la piață la rețelele lor de transport gaze naturale și au intenția să contribuie la creșterea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii central-est europene, în conformitate cu legislația UE aplicabilă.

 

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al sistemului naţional de transport şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţa economică şi protecţie a mediului înconjurător.

 

 

 

Serviciul Comunicare Instituțională

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

București, 25 septembrie 2016: Viceprim-ministrul Costin Borc, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a efectuat, ieri, o vizită de lucru la șantierul interconectorului de gaze naturale Giurgiu-Russe, unde s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor implicate în proiect: Transgaz, Inspet și Habau. Din partea TRANSGAZ, președintele Ion Sterian a prezentat stadiul lucrărilor la proiectul de interconectare  Giurgiu – Russe.

 

Vizita viceprim-ministrului român la şantierul de la Comasca-România subliniază încă odată atenţia acordată de Guvernul României interconectorului Giurgiu-Russe, dat fiind importanţa strategică a acestei investiţii pentru asigurarea securităţii energetice şi a siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a celor două state.

 

La subtraversarea efectivă a Dunării de la Comasca, viceprim-ministrul Costin Borc a asistat la începerea tragerii conductei principale a forajului executat pe sub Dunăre. Aici a participat în calitate de invitat și directorul general al Socar Petroleum SA Hamza Karimov, companie cu care TRANSGAZ are încheiat un memorandum de colaborare și schimb de experiență. Lucrarea de subtraversare se va finaliza în după-amiaza zilei de duminică 25.09.2016, fapt ce înseamnă conectarea sistemului de transport dintre România și Bulgaria.

 

Vizita viceprim-ministrului României a continuat la Stație de Măsurare a Gazelor Giurgiu, stație care permite circulația gazelor în ambele sensuri, curgere bidirecțională care a fost dimensionată la un debit maxim de 1,5 miliarde mc/an în ambele sensuri.

 

Din Stația de Măsurare a Gazelor Giurgiu, gazele sunt transportate prin conducte DN 500mm, în lungime de 5,1 km până de la grupul de robinete Comasca (România). Lungimea efectivă a subtraversării este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca  până la grupul similar de la Marten (Bulgaria). Este cea mai mare lucrare de acest gen din România și Europa până la acest moment, o lucrare de pionierat.

 

Interconectorul România-Bulgaria a fost finanțat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane afectate lucrarilor de pe malul romanesc si 13 milioane de euro pentru partea bulgara, avand termen de finalizare 31 dec 2016.

 

In primul an, odată cu buna funcționare a conductei, în baza acordurilor încheiate, Transgaz va asigura un debit de 0,5 miliarde la o presiune de 29 de bari la graniță.

 

 

 

Proiectul de interconectare România - Bulgaria este singurul proiect prin care se poate asigura transportul gazelor naturale din traseul sudic al gazelor Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României. Conducta de gaz din Bulgaria în Austria, via România şi Ungaria (BRUA - PCI 7.15, proiect de interes comun conform primei liste PCI) are o importanţă deosebită la nivel regional astfel incat după punerea în funcţiune, conducta va asigura integrarea surselor de gaze naturale din Coridorul Sudic cu pieţele din Europa Centrală şi de Vest.

 

Proiectul BRUA (împărţit în două faze conform recomandării CESEC), face parte din Planul de dezvoltare al SNTGN Transgaz în perioada 2014-2023 şi  se regăseşte pe lista actualizată a proiectelor de interes comun adoptată de Comisia Europeană. Conducta "Țărmul Marii Negre-stația de comprimare gaze Podișoru" este de asemenea proiect de interes comun al Uniunii Europene și face legatura cu BRUA prin preluarea potentialelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagra.

 

Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, transportul înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică, asigurării pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 mld.mc/an şi dezvoltării unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 mld.mc/an în faza I şi 4,4 mld.mc/an în faza II.

 

Conducta va avea o lungime totală de 528 km, diametrul de 32"(Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar.

 

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţă economică şi protecţie a mediului înconjurător.

 

 

 

 

SERVICIUL COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ

9 septembrie 2016       

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 9 septembrie 2016, la Budapesta, TRANSGAZ, operatorul sistemului de transport gaze naturale din Romania  a semnat cu reprezentanţii Comisiei Europene, Acordul de Finanţare prin Mecanismul Conectarea Europei aferent traseului prin Romania a coridorului de transport Bulgaria- România-Ungaria-Austria (BRUA). Prin acest acord, care este una dintre cele mai semnificative realizari din cadrul cooperarii regionale CESEC,  compania Transgaz primeşte nerambursabil 179,32 milioane euro pentru implementarea Proiectului BRUA-faza I.

Semnarea Contractului de finanțare CEF (Connecting Europe Facility) de către Dirk Beckers, director executiv INEA (The Innovation and Networks Executive Agency), Ion Sterian, președinte al Consiliului de Administrație al SNTGN Transgaz SA și Petru Ion Văduva, director general al SNTGN Transgaz SA, s-a efectuat în prezența vice președintelui Comisiei Europene imuputernicit cu Uniunea Energetica Maroš Šefčovič, a comisarului pentru Energie și Schimbări Climatice Miguel Arias Cañete și Victor Grigorescu, ministrul Energiei din România. Datorită susținerii financiare din partea UE, Transgaz  va avea posibilitatea să consolideze până în anul 2020 o parte importanta a sistemului de transport gaze naturale din România, în beneficiul securității în aprovizionarea cu gaze a României și a regiunii.

Pentru industria gazieră din ţara noastră, acest eveniment are o semnificatie specială, semnarea finanțării având loc în ziua în care în România se celebrează ziua profesiei – Ziua Gazistului.

În acest context, obţinerea de către Transgaz a grantului de 179,32 milioane Euro pentru proiectul BRUA  poate fi considerată o apreciere pentru  profesionalismul şi  expertiza tehnică a specialiştilor companiei și pentru capacitatea managerială de a realiza un proiect de asemenea anvergură.

Susţinut de Guvernul României, Proiectul BRUA este un proiect strategic pentru ţară şi regiune, contribuind la dezvoltarea economică a României prin relansarea industriei sectoriale pe orizontală. Se estimează că acest proiect  va permite crearea a cca.4000-5000 locuri de muncă pe durata executiei, respectiv cca.300-400 locuri de muncă pe durată nedeterminată. Proiectul se află în faza de obţinere a acordurilor şi avizelor de mediu şi încheierea acordurilor cu proprietarii terenurilor pe unde va trece gazoductul.

Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, transportul înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică, asigurării pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 mld.mc/an şi dezvoltării unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 mld.mc/an în faza I.

La evenimentul de la Budapesta au fost prezenti ambasadorul Romaniei in Ungaria, Marius Lazurca, ambasadorul Mihnea Constantinescu, coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică, directorul Departamentului Accesare Fonduri Europene și Relații Internaționale din cadrul Transgaz, Ciprian Alic precum  si  reprezentanti ai Comisiei Europene, intre care directorul general al DG Energy, Domenique Ristori.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţă economică şi protecţie a mediului înconjurător.

 

SERVICIUL COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Ziua Gazistului, care anul acesta se sărbătoreşte la data de 9 septembrie 2016, prilejuieşte companiei SNTGN TRANSGAZ SA bucuria şi onoarea de a elogia profesionalismul, experienţa, dăruirea, valoarea şi performanţele tuturor celor care şi-au legat cu devotament şi în mod nobil destinul de industria gazului metan în general şi de cea a transportului de gaze naturale în special, cu atât mai mult cu cât, tot la această dată, managementul privat al companiei va semna la Budapesta, contractul de finanţare pentru grantul de 179,4 milioane euro primit de la Uniunea Europeană pentru Proiectul BRUA-Faza1.

 

Prin proiectele investiționale propuse, proiecte în valoare de aprox.1.5 miliarde euro, TRANSGAZ este parte într-un PROCES major de transformare economică și socială a țării noastre. Proiectul BRUA este un exemplu elocvent în acest sens: Susţinut de Guvernul României, Proiectul BRUA este un proiect strategic pentru ţară şi regiune, un pol de dezvoltare economică a României, o relansare a industriei pe orizontală, un proiect ce va permite crearea a cca.4000-5000 locuri de muncă pe durata executării proiectului, respectiv cca.300-400 locuri de muncă pe durată nedeterminată. Proiectul se află în faza de obţinere a acordurilor şi avizelor de mediu şi încheierea acordurilor cu proprietarii terenurilor pe unde va trece gazoductul.

 

BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, transportul înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică, asigurării pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 mld.mc/an şi dezvoltării unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 mld.mc/an în faza I şi 4,4 mld.mc/an în faza II.

 

 

Dacă performanţa se naşte din tradiţie şi pasiune, excelenţa în mod cert se naşte din profesionalism şi viziune. TRANSGAZ doreşte excelenţa în business şi de aceea obiectivul principal al mangementului privat al companiei este repoziţionarea strategică a companiei, astfel încât să poată deveni un jucător important pe piaţa de gaze naturale din Europa.

 

 

                                            SERVICIUL COMUNICARE INSTITUŢIONALĂ    

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

SNTGN TRANSGAZ SA și VESTMOLDTRANSGAZ au semnat un Acord de colaborare

 

 

 

Astăzi 24.08.2016, SNTGN TRANSGAZ SA și VESTMOLDTRANSGAZ, companie de stat a Republicii Moldova din domeniul energetic au semnat la Chișinău un Acord de colaborare în domeniul interconectării de gaze naturale.

 

Evenimentul a avut loc în cadrul ședinței grupului moldo-român în domeniul energiei pentru realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică dintre cele două state.

 

Documentul, care a fost semnat de Ion Sterian - Președintele Consiliului de Administrație al Transgaz România și de Iurie Dolghier - administratorul Vestmoldtransgaz, stabilește principiile generale de cooperare dintre cei doi operatori de sistem și transport gaze naturale, în special în domeniul dezvoltării în continuare a proiectului de interconectare a sistemelor de gaze naturale dintre România și Republica Moldova.

În cadrul ședinței grupului comun, specialiștii din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, Ministerului Economiei, Comerțului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri și Ministerul Energiei din România au discutat în principal, proiectul Regulamentului de funcționare al Grupului de coordonare pe domeniul investițional și modul de aprobare al acestuia, aspecte cu privire la finanțarea lucrărilor de proiectare, precum și stabilirea Reprezentanței Transgaz la Chișinău..

Specialiștii din cadrul grupului mixt din domeniul investiţional sunt coordonați de viceministrul Economiei Valeriu Triboi, și președintele Departamentului pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relaţiilor cu Mediului de Afaceri din România, Mihaela Preda.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţă economică şi protecţie a mediului înconjurător.

 

 

Serviciul Comunicare Instituțională

                                                 COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

SNTGN Transgaz SA Mediaș informează pe toți cei interesați asupra faptului că:

1.Prin Ordinul nr. 39/10 august 2016 emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a fost aprobat venitul reglementat, venitul total şi tarifele de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport aferente celui de-al cincilea an din a treia perioadă de reglementare (1 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017).

Venitul total aprobat pentru anul gazier 2016-2017 este de 1.101.667,33 mii lei, similar cu cel aprobat pentru anul gazier precedent.

Reducerea nivelului tarifelor de transport gaze naturale pentru produsele de rezervare de capacitate pe termen scurt (trimestru, lună, zi) comparativ cu tarifele pentru produsele de rezervare de capacitate pe termen scurt utilizate în anul gazier precedent, coroborat cu sezonalitatea specifică activității de transport gaze naturale, sunt factori care determină Transgaz să estimeze scăderea nivelului de recuperare a venitului reglementat pentru anul gazier 2016 – 2017 din utilizarea produselor de rezervare pe termen lung comparativ cu anul gazier precedent.

Această reorientare a utilizatorilor de rețea în direcția utilizării produselor de rezervare de capacitate pe termen scurt va avea impact în modul de realizare a venitului din activitatea de transport gaze naturale în sensul creșterii veniturilor din transport în trimestrele de iarnă și respectiv diminuării veniturilor din transport în trimestrele de vară.

2.Prin Ordinul nr. 40/10 august 2016 emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a fost aprobat venitul total în valoare de 56,2 mil lei și tarifele de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale pe conducta Isaccea 1 – Negru Vodă 1 pentru perioada 1 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017. Aceste tarife vor fi utilizate ca tarife de pornire în cadrul licitațiilor organizate conform Ordinului ANRE nr.34/2016.

 

SERVICIUL COMUNICARE INSTITUȚIONALĂ