Comunicat

Parte componentă a strategiei de dezvoltare durabilă a SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş, politica de responsabilitate socială are ca obiectiv creşterea permanentă a gradului de responsabilizare al companiei faţă de salariaţi, acţionari, parteneri, comunitate şi mediu cât şi eficientizarea impactului programelor sociale iniţiate la nivelul societăţii. 
La nivelul SNTGN Transgaz SA, responsabilitatea socială corporativă (CSR) reprezintă un aspect al guvernării corporative prin intermediul căreia s-au iniţiat o serie de acţiuni sociale, acţiuni ce pot fi cuantificate în termenii sustenabilităţii, ai performanţei durabile şi ai modului etic de business. 
Premiul Anual C.I.Motaş este unul dintre aceste proiecte şi reprezintă un omagiu adus personalităţii lui Constantin loan Motaş. Aflat anul acesta la cea de a treia ediţie, proiectul s-a adresat studenţilor şi masteranzilor de la instituţii universitare cu profil economic, tema proiectului fiind intitulată "Efectele economice ale deciziei de finanţare a SNTGN Transgaz SA Mediaş prin fonduri proprii şi surse atrase". ...

Data