Comunicat de presa

SNTGN Transgaz SA Mediaş a aniversat joi, 23.10.2014, 100 de ani de la inaugurarea conductei Sărmăşel-Turda, prima conductă de transport a gazelor naturale din România. Momentul a fost marcat prin organizarea la Mediaș conferinței aniversare “Transportul Gazelor Naturale în România - Un secol de existență”. Evenimentul a fost onorat de prezența domnului Victor Ponta, Prim-ministru al Guvernului României, domnilor Liviu Dragnea, Vicepremier, Răzvan Nicolescu, Ministrul delegat pentru Energie, Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, Mircea Dușa, Ministrul Apărării Naționale, precum și de prezența a peste 140 de reprezentanți de seamă ai sectorului energetic și ai autorităților publice centrale și locale. Cu prilejul acestui moment aniversar, domnul Prim-ministru Victor Ponta a adresat felicitări pentru contribuția adusă la dezvoltarea sectorului energetic, subliniind totodată rolul esențial al Transgaz în ceea ce privește dezvoltarea în continuare a infrastructurii de transport gaze naturale în cadrul strategiei naționale de asigurare a independenței energetice și de creștere a rolului energetic al României în regiune. Domnul Prim-ministru a menționat și cu această ocazie faptul că Transgaz, companie performantă și competitivă va rămâne în Mediaș. ...
Data